Este usor sa ne imaginam o rochie de mireasa: alba (sau similara, numiti-o fildes, perla sau sampanie), absolut splendida si, intr-un fel, o personificare a femeii care o poarta.
De multe ori, de asemenea, este o rochie unica: mireasa o poarta pentru ziua ei cea mare si apoi o depune in “portbagajul” ei de amintiri, sa nu o mai poarte niciodata. Dar nu a fost intotdeauna asa: culoarea alba a rochiilor de mireasa este o inventie moderna. De fapt, insasi existenta unui articol vestimentar special pentru ziua nuntii este relativ recenta.
Poate ca primele vestigii ale rochiei de mireasa se gasesc in Babilon, Sumer si Asiria, unde fetele tinere au fost duse sa fie vandute intr-un fel de piete de sotii.
Femeile au fost alese de viitorii lor soti in functie de frumusetea lor. Este aproape imposibil sa concepem ca nu au fost imbracate intr-un mod special pentru a-si evidentia atributele si, astfel, pentru a le creste valoarea.
Dar prima care a folosit un costum ceremonial special pentru a sarbatori uniunea de casatorie a cuplurilor par sa fi fost chinezii.
Aproximativ trei mii de ani in urma, dinastia Zhou a impus obligatia de a purta anumite culori in sarbatorile de casatorie: mireasa si mirele au trebuit sa poarte robe negre cu detalii rosii pe un fond alb, intotdeauna vizibile. Aceasta impunere a continuat sub dinastia Han (care a venit la putere in jurul anului 200 i.Hr.) care, in plus, a introdus utilizarea diferitelor culori pentru diferite anotimpuri: verde primavara, rosu vara, galben toamna si negru in timpul iernii.
Si chiar si astazi, miresele chineze poarta, ca un fel de talisman, celebrul “costum phoenix” stacojiu in ziua nuntii lor.
In Occident, povestea este oarecum diferita: in loc sa se conformeze ca parte a unui edict regal, rochia de mireasa este mai degraba rezultatul unui proces social ceva mai complicat. Poti vedea aici modele de rochii de mireasa Cluj.
Deja in Renastere, au fost sarbatorite nunti splendide ale celor mai importante personaje ale societatii.
In Florenta, de exemplu, se obisnuia sa imbrace miresele in cele mai bune rochii ale lor, adesea in nuante de aur sau cu brocarte aurii pe fundaluri viu colorate.
Imbracate splendid, sotiile au fost duse, uneori suite pe un cal alb, intr-o procesiune grandioasa de la usa casei lor pana la casa sotului lor. In acel moment casatoria era mai mult un schimb de bunuri – inclusiv femeile din familie – si o strategie de afaceri care a incercat sa extinda reteaua comerciala de familie, asa ca a fost mai mult decat logic ca femeile sa fie imbracate in cele mai luxoase rochii pentru a demonstra averea familiei.
Schimbul de familii a fost adesea demonstrat in insemne si simboluri ale dinastiilor de familie, inclusiv blazoanele lor, care au fost incluse in motivele decorative ale rochiilor. In plus, deoarece singura misiune a femeii a fost de a mentine fidelitatea sotului ei si de a procrea fiii, rochiile lor au fost impodobite cu bijuterii de tot felul pentru a le proteja de rau si pentru a le acorda fertilitate: perlele si coralii rosii au fost cele mai frecvente bijuterii folosite.
