ORIGINEA DIAMANTULUI
Diamantul a fost format cu milioane de ani in urma in scoarta pamantului si numai datorita eruptiilor vulcanice aparute pe suprafata pamantului in kimberlite.
Eroziunea si destramarea diamantelor eliberate de kimberlite de diferite marimi, culori si puritati, care ulterior ar fi sortate in centre specializate. Unul dintre cele mai importante diamante descoperite in depozitele kimberlite a fost Cullinan, gasit in 1905 la mina Premier.
Diamantul Cullinan a cantarit 3.025 carate in forma sa grosiera, echivalentul a 605 de grame. Dupa ce a fost taiat in jur de 100 de pietre au fost obtinute, dintre care cele mai importante au cantarit 516.5 carate. Diamantele se gasesc acum in cercei cu perle si diamante.
Extragerea diamantelor ar putea avea loc in doua tipuri de depozite: primar si secundar. In depozitele primare, diamantele se gasesc in kimberlite si se extrag prin ruperea acesteia, in timp ce in secundar se gasesc in jurul zacamantului de rau, in nisip sau pietris sau in rauri.
In mod normal, pentru a extrage un carat de diamant necesita prelucrarea a 5 tone de kimberlit sau cernerea a aproximativ 20 de tone de nisip in depozitele de rau.
Structura unui diamant este compusa din cristale care vor forma un octaedru. Bazandu-se pe gemmarea cristalelor de carbon, se gasesc forme diferite, fie triunghiulare, fie mai rare forme cubice.
Dupa cum s-a mentionat in capitolul precedent, diamantul este un cristal compus din atomi de carbon care se combina in structura unui tetraedru. Dintre caracteristicile care sunt cele mai importante, se poate mentiona punctul de fuziune care este 3.820 grade Kelvin, indicele de refractie a luminii si indicele de duritate care este egal cu 10 pe scara Mohs.
PROPRIETATI CHIMICOFIZICE
Diamantul este un cristal transparent compus din atomi de carbon intr-o structura de tetraedru. Diamantele au aplicatii diverse datorita caracteristicilor fizice exceptionale ale materialului din care sunt fabricate. Caracteristicile cele mai relevante sunt duritatea extrema, indicele de refractie a luminii, conductivitatea termica ridicata, cu un punct de fuziune de 3.820 K.
DURITATE
Diamantul este cel mai greu cunoscut mineral. Duritatea sa masurata pe scara Mohs (un indicator empiric al duritatii materialelor) este egala cu 10 si se datoreaza prezentei legaturilor extinse pe toata structura sa atomica. Aceasta explica caracteristicile exceptionale ale stabilitatii acestei structuri si ale unor structuri similare cu caracteristici similare, de exemplu nitrura de bor.
Printre materialele de origine sintetica se numara ADNR (Nanoroduri agregate de diamant), o forma de carbon sintetizata pentru prima data in 2005 de catre cercetatorii universitatii germane Bayreuth, Natalia Dubrovinskaia, Leonid Dubrovinski si Falko Langenhorst. In afara de alte proprietati notabile, acest material sa dovedit a fi mai greu decat un diamant natural.
Nu toate diamantele au aceeasi duritate. Cele mai grele diamante sunt din zona New England din New South Wales (Australia). Aceste diamante sunt in general mici, au o forma octaedrona perfecta sau semi-perfecta si sunt folosite pentru a lustrui alte diamante.
Duritatea lor este considerata a fi rezultatul modului in care cristalul a crescut intr-o singura faza. Cele mai multe alte diamante demonstreaza o crestere a cristalelor in faze succesive, cu incluziuni de impuritati si formarea de defecte in reteaua cristalina si diminuarea consecventa a caracteristicilor duritatii.
CONDUCTIVITATEA
In data de 1 decembrie 2007, laboratorul Casei Western Reserve din Cleveland a efectuat o analiza a rezultatelor obtinute pe o pelicula de pelicula de film, care a fost inlocuita cu o suprafata superioara a diamantului. Filmul este insotit de o copie a computerelor cu o suprafata superioara.
Metoda carbon-14 nu este eficienta in acest caz, deoarece este limitata la carbonul de origine biologica. De asemenea, tehnicile de geochronologie, de exemplu, metoda uraniu-plumb, sunt ineficiente in acest sens, din cauza puritatii chimice a diamantului.
