Aplicatiile ultrasunetelor in medicina pentru scopuri terapeutice au fost acceptate ca si factori benefici cu efecte pozitive din punct de vedere biologic, de multi ani.
Ultrasunetele de mica putere (de aproximativ 1Mhz frecventa) au fost folosite incepand cu anul 1950 pentru terapia fizica si in aplicatii de ameliorare ale unor afectiuni asa cum ar fi bursita sau tendinita. In anii ’80, undele de inalta presiune au inceput sa fie folosite pentru tratarea pietrei la rinichi, numita si litotripsie.
Aceasta tehnica a inlocuit foarte repede interventiile chirurgicale. Pentru un aparat ultrasunete ultramodern, va sugeram sa vizitati UtilariSaloane.ro.
Folosirea energiei ultrasunetelor pentru terapie de diferite forme, a continuat sa se dezvolte, iar anumite aplicatii ce au fost aprobate intre timp, includ acum ablatia fibroida uterina, indepartarea cataractei, taierile de tesut chirurgicale, vindecarea fracturilor de oase, etc.
Pot aparea in cazuri rare si anumite efecte adverse, incluzand arderea tesuturilor pentru terapiile bazate pe aplicarea energiei termice la nivelul dermei sau mici hemoragii pentru terapiile mecanice. In toate aceste aplicatii terapeutice pentru efectele biologice ale ultrasunetelor, minimizarea riscurilor trebuie luata in considerare, pentru a asigura beneficii optime si o rata de risc cat mai scazuta pentru pacient.
Ultrasunetele terapeutice au beneficii bine definite in spectrul terapiei, precum si riscuri, de aceea sunt usor de urmarit din punct de vedere al securitatii pacientului, pentru clinicianul care se ocupa de acesta.
Totusi, informatiile despre securitatea procedurilor pot fi imprastiate, confuze sau subiectul unor conflicte comerciale de interese. Pentru managementul corespunzator al acestui tip de probleme, cea mai importanta este comunicarea in cadrul comunitatilor de terapeuti cu ajutorul ultrasunetelor.
Ultrasunetele s-au dezvoltat nu numai ca o metoda de “imaging” de diagnostic, dar si ca o metoda terapeutica de depozitare a energiei in anumite tesuturi pentru inducerea anumitor efecte biologice benefice pentru organismul persoanei aflate sub tratament.
Folosirea in medicina a ultrasunetelor a inceput sa fie explorata odata cu inceputul anilor ’30.
Aplicatiile timpurii ale acestei tehnologii au fost dezvoltate in diverse conditii, folosindu-se mecanismele “incalzirii tesuturilor”.
O data cu decadele ulterioare, avansurile stiintei din domeniu au permis imbunatatirea metodelor de tratament efectiv (in cazul bolii Meniere de exemplu) pentru distrugerea nervului vestibular si in tratamentul bolii Parkinson (folosindu-se ultrasunete concentrate pentru distrugerea localizata de tesuturi la nivelul creierului), experimentate prima data de catre Fry in 1954 si Newell in 1963. Pana in 1970, tehnicile cu ultrasunete au fost deja implementate ca si solutie de fizioterapie si cercetarile au continuat, pentru aplicatiile in domenii mult mai complexe asa cum ar fi neurochirurgia (Wells, in 1977) si pentru tratamentul cancerului (Kremkau in 1979).
Aplicatiile foarte puternice ale ultrasunetelor prezentau si riscul unor efecte adverse (bioefecte adverse). Pentru aceste tehnici s-a introdus din cauza acestui motiv, standardizarea, dosimetria ultrasunetelor, asigurarile de beneficiu si minimizarea riscurilor.
Unele metode de terapie prin ultrasunete au mecanisme multiple, incluzand permeabilizarea stratului dermei pentru eficientizarea administrarii de medicamente sau ultrasunetul de puls si intensitate mici, pentru aplicatiile de terapie ale oaselor (in cazul fracturilor).
Nu exista nici un dubiu ca dezvoltarile si cercetarile din biofizica, vor conduce si in viitor la noi metode de tratament si aplicatii ale ultrasunetelor.
